10 ani

vineri, 17 ianuarie 2020
Indata 10 ani ⏳, mai exact pe 16 martie se fac 10 ani de cand am pus piciorul, cu gandul de a ramane (nu in vizita), pe meleaguri scandinave.
Tematori, dar dornici de reusita. Atat de dornici ca am refuzat din start sa ne gandim ca nu o sa ne descurcam si ca o sa trebuiasca sa ne intoarcem in Romania.

Inca mai am actul de identitate din Danemarca (al meu si a lui L.) 😊. Nici o clipa nu am crezut ca la nici 2 ani de la plecare o sa ne mutam iar. Nu regret nimic, nici mutarea in Danemarca si nici mutarea in Norvegia. De ce as face-o? Sunt cine sunt datorita experintelor traite si alegerilor facute. Sunt mandra de mine si incerc sa fiu impacata cu actuala EU.
Actuala EU nu prea mai seamana cu EU din trecut, dar incapatanarea de reusita a ramas. Actuala EU este mai directa, mai distanta, iar actuala EU a facut pasul spre cunoasterea, acceptarea si depasirea "elefantului din camera" numit depresie.
Putini pot trai (pana se adapteaza) in diaspora fara sa fii trecut prin cateva episoade de depresie. Unii trec usor si/sau fara ajutor peste, iar pe altii ii devoreaza. Inca e un subiect tabu depresia si nu ar trebui sa mai fie. Nu in "zilele noastre"!

10 ani, 2 copii (unul avea 7 luni in momentul zero 😂) si casa noastra. Incerc sa-mi dau seama daca "la casa mea" a aparut sentimentul de "acasa". Sentiment ce l-am pierdut dupa ce m-am mutat de la casa parinteasca, acum 13 ani. L-am cautat mult timp, am tanjit dupa el. Poate ar trebui sa nu-l mai caut pe cel din copilarie si sa-l accept pe cel de acum. Posibil sa fii aparut sentimentul si eu sa nu-l recunosc?

10 ani in care ne-am plans si ne-am ascuns, in acelasi timp, frustrarile si tristetile. Nici V. si nici relatia noastra nu mai este cea de acum 10 ani. Ne-am sustinut. Ne-am incurajat. Ne-am criticat. Ne-am descoperit si redescoperit. Am crescut impreuna. Imi place sa cred ca am crescut in aceeasi directie 💕.

Altul ar fii fost drumul nostru fara noroc (pentru ca am avut noroc) si mai ales fara ajutorul Denisei si Mihaelei in Danemarca. Ajutor administrativ, financiar si moral. Va pup fetelor si va iubesc! 💓
Cole, you know 💗

Sa vedem ce ne rezerva urmatorii 10 ani 😎😇

Long time, no see ...

vineri, 17 august 2018
Bine, sanatosi? Si noi 😊
Au trecut ceva anisori de la ultimul articol. Intre timp ne-am mutat la casa noastra si am schimbat locul de munca de 2 ori. Copiii au inceput la alta scoala, respectiv alta gradinita si s-au adaptat foarte bine.

In vara lui 2016 ne-am cumparat o casuta 😇 si inainte de Craciun m-au anuntat ca intru in somaj tehnic 😨. Pe la inceputul lui 2016 fusese un val de concedieri din cauza crizei petrolului (domeniu in care activam si eu) si la sfarsitul anului un val de somaj tehnic. Eu am prins valul 2.
Depresie, ganduri si un nou inceput (inca unul). Nici sotul nu reusea sa ma faca sa vad luminita de la capatul tunelului. Au fost niste sarbatori triste 😩.
Am stat in somaj tehnic aproximativ 4 luni si jumatate, timp in care imi cautam alt loc de munca. Nu puteam sa astept sa ma cheme inapoi atunci cand or sa considere ca cei ramasi nu fac vata volumului de munca. Plus ca nu sunt genul casnica si statul acasa pe banii statului (mai putini decat salariul ce-l aveam inainte) ma baga in depresie.
Toti colegii din valul 2 si-au cautat si si-au gasit de munca la un moment dat. A existat si un val 3 de somaj tehnic in primavara lui 2017. Cred ca din 25 de ingineri, cati eram in departamentul meu, au ramas mai putin de 10.

Ca sa-mi ocup timpul si mintea (cat am fost in somaj), am inceput sa merg la sala ... aproximativ 2 ore pe sedinta, 4-5 zile pe saptamana 😤. Facusem ceva muschiuleti 😂, dar au cam disparut dupa ce am inceput iar munca.
Am trecut de la inginer structuri metalice (platforme petroliere) la manager de proiect in domeniul constructilor civile. Lucrau mult cu scolile si gradinitele si exact cand lumea era in vacanta, la noi era stresul cel mai mare. In anul ala, 2017, nu am avut vacanta de vara din motivul mai sus enuntat.
Intre timp primisem un raspuns la o aplicatie din ianuarie 😂 si in toamna am inceput la locul actual de munca, inginer civil (structuri din beton prefabricat).
Avem fabrica proprie si echipe de montaj. Stres mai mare decat aici nu am trait pana acum ... in Norvegia ma refer.

In ianuarie 2017 am aplicat pentru rezidenta permanenta (dupa cei 5 ani minim ceruti) si am primit hartiuta in aprilie. Tot anul trecut am dat si testul de limba (norskprøve) si am luat B1 si B2 😇 (B2 e "gradul" cel mai mare ce il poti lua la test). Ca sa studiezi la universitate iti trebuie B2 si ca sa aplici pentru cetatenie iti trebuie minim A2. Ordinea este A1, A2, B1, B2 (de la cel mai mic la cel mai mare).
Anul asta ma pregatesc pentru alta testare si la anul o sa aplic pentru cetatenie (in mare parte din cauza ambasadei romane la Oslo care isi bate joc de noi toti).

Succes in toate va doresc!!!

Jos palaria

luni, 3 martie 2014
Am ramas datoare cu povestea nasterii.

Cam de pe la 39 sapt au inceput contractiile BH si eu le asteptam pe alea "reale". Pe la 40 de sapt incepuse sa devina dureroase, dar tot BH erau (burta guguloi intr-o parte si moale in rest). Cam asa:


In fiecare seara la ora 20, cand imi faceam injectia, trebuia sa-mi analizez situatia si sa hotarasc daca ma intep sau nu (pentru ca vroiam epidurala si trebuie sa treaca minim 12 ore de la injectie, altfel ... ciuciu epi). Pe 29 nov, pe la ora 19, incep niste contractii (tot BH) o idee mai regulate. Am zis ca sigur nu se intampla minunea si ma intep, dar stau cu griji. Ne-am bagat in pat, dar eu nu puteam dormi din cauza contractiilor si le monitorizam. Erau cam la 7-9 minute. M-am hotarat sa sun la spital (nu e indicat sa te prezinti daca nu ai sunat inainte si nu ai fost chemata si ma gandeam ca poate nasc de Sf Andrei). Ii spun starea mea, imi pune niste intrebari si imi spune sa stau acasa pana devin mai dureroase. Din vocea mea a simtit ca nu prea sunt in dureri. Mi-a recomandat un dus caldut si sa dorm. Zis si facut, adica dusul pentru ca abia pe la ora 5-6 am reusit sa adorm cand contractiile s-au rarit. La ora 7 L era in picioare, deci am dormit .... o gramada.
Peste zi contractiile s-au rarit rau de tot, 1-2 pe ora. Am iesit toti 3 la o plimbare ca sa se porneasca in forta si pe copil il apuca vomatul. Ma gandeam ca exact asta imi lipsea, sa se imbolnaveasca L :(. Vine seara, copilul e fresh (slava Domnului), se intetesc contractiile, cresc sperantele ca o sa nasc (acum visam la 1 decembrie, roman de roman iese :)))). De data asta erau mai dureroase si hotarasc sa nu ma intep. Ne bagam iar in pat, nici o sansa sa dorm asa ca ma duc sa fac un dus (stiam ca daca e travaliu fals se opresc contractiile). Nu s-au oprit, sun iar la spital si ma cheama. Fericire!!! Asteptam sa se trezeasca L si plecam la spital. Bineinteles ca in masina contractiile se raresc si eu ma umplu de nervi.
 La ora 8 eram la spital. Ma duc la receptie, le las dosarul meu, ma trimite intr-o camera de monitorizare si asteptam putin. Vine o moasa draguta, imi pune niste intrebari, ma conecteaza la un aparat care masoara intensitatea contractiilor si imi spune sa apas pe un buton (era ca un pix) cand simt copilul ca misca. V ma tinea la curent cu ce se vedea pe monitor si L se zbenguia pe acolo. Contractiile aveau intensitatea maxima de 60% (deci slabute) si nu prea regulate. Trimite baietii la plimbare si imi face un control: dilatatie 2cm. Imi spune ca nu nasc acum si ori ma plimb prin spital (nu exista camera sa stai si sa-ti astepti sorocul), ori ma duc acasa si revin cand se porneste travaliul ala serios. Hotarasc sa ramanem pt ca nu stam asa aproape de spital. Fac ture pe scari cu bidonasul de apa dupa mine. Aveam o sete cumplita si niste arsuri de nedescris. Am urcat si coborat vreo 5 etaje de cel putin 6 ori. Contractiile s-au rarit iar :(. Mergem acasa.
L se joaca, V face ceva bun de mancare si eu urcam si coboram ladita lui L cu care ajunge la chiuveta (incercam sa imit mersul pe scari). Se face ora 16, realizez ca am peste 40 ore fara injectie si sun la spital sa cer un sfat. Mi se spune iar treaba cu 12 ore si ca daca simt ca nu nasc sa fac injectia. Nu mai cred/simt/sper nimic si ma intep. Mancam, ne uitam la Vocea Romaniei si apar iar contractiile. Si mai dureroase, dar neregulate. Dupa VR, din nou :| toata lumea la somn. Nu cred ca stau nici macar o ora intinsa ca erau contractiile dureroase si regulate cam la 5-6 minute. Sun iar, ma cheama iar, trezim copilul si ne indreptam spre spital iar. V ma intreaba daca s-au rarit ca si data trecuta si ii spun zambind ca nu, dar ca inca nu e dimineata :))).
Am ajuns in camera de monitorizare pe 2 dec, la ora 2. Alta moasa, alte intrebari, direct control (baietii s-au dus la biblioteca sa ia o carte pentru L): dilatatie 4. Ma conecteaza iar la aparate si au voie si baietii in camera. Eu stateam pe un fotoliu cu o perna la spate, strangand manerele la fiecare contractie, inchizand ochii si incercand sa respir cum mi-a zis moasa. L imi tot punea intrebari iar V ii explica ca nu pot sa-i raspund ca ma doare burtica. Intensitatea contractiilor era 100% si la 3-4 minute, iar sperantele cresc fulgerator. Mi se spune ca ma trimite in sala (camera) de nasteri si ca baietii pot veni daca doresc. Am intrebat daca sigur nasc si mi-a raspuns zambind ca DA. Intreb si de nasterea in apa si imi spune ca nu este libera camera respectiva. In dimineata aia au fost doar 2 nasteri, si cealalta tanti a venit inaintea mea si a cerut sa nasca in apa.
Ajungem toti in camera (mare, cu pat, fotoliu, fotoliu din acela cu bilute de polistiren, un dulap cu ce avea moasa nevoie si baia cu cada). Baietii se duc dupa alta carte, mi se face alt control, o clisma (m-a intrebat si am acceptat) si ma bag in cada ca sa trec mai usor peste travaliu (chiar a ajutat). Moasa venea cand si cand sa vada in ce stadiu sunt, iar baietii aruncau cate o ocheada si ma intrebau cum sunt. Pe contractii respiram si inchideam ochii, iar intre ele vorbeam fara probleme. Si V si moasa mi-au schimbat apa cand s-a racit. Moasa ii asculta periodic inima copilului, iar la ora 4 cand imi spune ca am dilatatie 7cm intreb de epi (erau fix 12 ore de la injectie). Ma face din vorbe :)) ca am situatia sub control, ca asta e maximul durererii pe contractii si ma convinge sa mergem fara. Pe la 4:30 V si L se duc acasa sa se odihneasca si L putin inainte de a merge la gradinita. Cred ca am mai stat in cada 10-15 min si am mers in camera pt ca simteam nevoia sa imping. Valeleu cum se simteau contractiile in afara apei.
Imi da o camasa descheieata in fata si imi aduce o pernuta calda cu gel (din alta camera) pentru ca ma durea spatele de la pozitia din cada. La intoarcere ma intreaba daca mai am nevoie de ceva si ii spun ca de ea, sa nu mai plece de laga mine :))))). Imi spune ca s-au rupt si membranele. Habar nu am cand pentru ca nu am simtit nimic. Probabil ca in cada, inainte sa ma ridic.
Pe expulzie mai apare o moasa (de la cealalta nastere). Moasa "mea" ma incuraja, ma lauda ca ce treaba buna fac in timp pe urlam si plangeam si regretam ca nu am facut epidurala :))). Bine ca nu am impins decat vreo 10-15 minute (mi s-a parut muuuuuult mai mult) si LIBERTATE :))).
L-am vazut pe A imediat ce a iesit, l-a sters cu o panza si mi l-a pus pe piept <3 asa jegarel (nici macar nu i-au scos lichidul din nasuc). Il alintam, ii zambeam, ii vorbeam si moasa mi-a spus ca rar a vazut mamici "bine dispuse" imediat dupa nastere. Chiar nu am simtit lipsa somnului din ultimele 3 nopti. Ma apasa moasa "mea" de vreo 4 ori pe burta (imi taie respiratia), cealalta imi face o injectie cu vit K si mi se spune ca nu am nevoie decat de 2 copci :D.
M-am dat jos sa fac pipi. E o treaba foarte importanta aici ca dupa nastere sa faci. Nu am ametit de loc desi la L nici dupa 8 ore nu eram in stare sa stau in picioare. Ma imbrac si apoi il studiem impreuna pe A. Avea 3540g, aprox 50cm inaltime si 34cm circumferinta capului. Aaa, si are acelasi semn ca L si V.
Ma pun in alt pat (nu am idee cand a aparut :))), mufez copilul, moasa ne face cateva poze cu telefonul meu si incep sa trimit SMS-uri.


Ne trimite in salon cu tot cu pat, asa nespalat si mufat si eu zambesc tamp si ma uit la ghemotocul asta mic <3.
Am stat in spital 2 zile (am nascut luni la 5:08 si am iesit din spital miercuri pe la 12). Asistentele toate dragute si amabile. La fiecare schimbare de tura veneau si ne anuntau ca ele sunt pe tura si daca avem nevoie de ceva sa nu ezitam sa le chemam. Ne-au ajutat cu atasarea copilului la san si pozitii de alaptat. In camera erau 2 paturi (2 mamici cu copii) despartite printr-o draperie. Aveam dulap, masuta, scaun si un fotoliu, un TV pe care nu l-am folosit si o baie cu masa de infasat si dus. In baie aveam tot ce era nevoie: chiloti de unica folosinta, camasa, absorbante (ma bine zis schutece pt adulti), scutece pentru copii, body pt copii, paturica si finet. Toate la discretie. Au un fel de cantina pentru mamici si nu am dus lipsa de nimic.
Lui A i s-au facut niste analize din sange (o lista lunga) si niste teste pentru auz. Din cauza ca inca mai avea lichid in urechi a picat testul si ne-a trimis la specialist. Am avut noroc ca am prins o fereastra libera si ne-a vazut chiar in dimineata zilei in care am plecat casa. Acolo i s-au pus niste electrozi si dupa vreo juma de ora a reusit sa treaca testul. Am imbatranit vreo 5 ani in timpul ala si ma rugam sa auda si sa fie doar lichidul de vina. Eu am primit doar vaccinul anti-D de la o rezidenta care a facut practica pe fundul meu :)) (m-au intrebat daca sunt de acord).
Mult mai frumoasa experianta nasterii de aici decat cea din Ro si deloc traumatizanta pentru mine. A a primit doar 3-5ml lapte praf pentru ca dupa juma de zi de supt el tot nu se linistea. Si pana la 3 luni, cat a implinit ieri, alt lp nu a mai primit :D. Sunt mandra de mine.

Jos palarie personalului. Va doresc o experienta asemanatoare :*

Inca un roman in Norvegia

joi, 27 februarie 2014
Lunga pauza, stiu, dar e greu cu timpul :D

Dupa cum spune si titlul, a mai venit, de aproape 3 luni, inca un roman in Norvegia. Mai exact, in familia noastra :P

Ma gandeam ca poate intereseaza pe cineva experienta sarcinii, a mea, in Norvegia, asa ca iata-ma din nou pe blog.
L-am dorit si nu s-a lasat mult asteptat. Deoarece am 3 mutatii de trombofilie m-am infiintat la medicul de familie de la testul pozitiv pentru a primi tratament. Medicul meu nu era in ziua aceea asa ca m-a vazut o pustoaica abia iesita de pe bancile facultatii. A tinut sa mai fac un test si la ei sa fie siguri ca nu sunt "nebuna" :)). Dupa confirmare mi s-a intocmit un fel de dosar al gravidei pe care trebuia sa-l car mereu dupa mine. Am cerut injectii cu heparina si tipa o dadea pe dupa cires, ca nu e nevoie. Cu nebunu' nu te pui, adica cu mine, asa ca am insistat spunand ca e copilul meu si eu risc (chiar daca nu am antecedente), nu ea. Am convins-o sa sune la un hematolog si sa revina cu un raspuns. Nu as fi putut cumpara injectiile fara reteta.
Majoritatea ajung la medic mai tarziu decat mine si atunci sunt incredintate unui spital, unde vor naste. Din cate am inteles nu prea e alegerea ta, primesti spitalul din kommune (un fel de judet) in care locuiesti. Pentru ca eu eram un caz deosebit m-au intrebat daca vreau la spitalul din kommune-ul meu sau la cel din Oslo (Rikshospitalet), unde ajung pacientele cu risc. Ce intrebare, normal ca Riks am ales. Mi s-au facut si teste pentru tiroida (am probleme si cu aia) sa mi se ajusteze doza, mi s-a luat tensiunea si la revedere :)). Aaaa, am uitat sa mentionez ca gravidele nu platesc consultatiile la medicul de familie.
Urma sa primesc o scrisoare de la spitalul unde o sa nasc pentru unica ecografie gratuita, cea de la 18 sapt. Se merge pe principiul "selectie naturala".
M-am intors la munca cuminte si mi-am vazut de ranjetul de pe fata :D.
Urmatoarea zi am primit telefon ca hematologul mi-a recomandat injectiile si ca am reteta in sistem, sa ma duc s-o ridic de la farmacie. Eram asa fericita ca urma sa ma intep zilnic pentru cateva luni :)). Le-am cumparat vreo 2-3 luni dupa care am depasit plafonul (ceva de genul 2000kr) si am primit un fel de card ce imi dadea dreptul la medicamente gratuite daca sunt pe reteta albastra, astfel imi luam injectiile moca.
Normal ca nu am mai avut rabdare pana la ecografia lor, asa ca m-am dus la 8 saptamani de sarcina, la un cabinet particular: 1350kr pentru o ecografie fugitiva de nici 2 minute. Am vazut doar cum palpaie ceva, dar nu am auzit bataile inimii si nici nu le-a masurat. Cica e periculos asa devreme si sa astept ecografia de la spital. Am plecat contrariata, dar macar am vazut inima palpaind. Fasolica mea era mai mica cu 9 zile, dar stiam ca asa o sa fie.
Am primit 2 scrisori de la spital, una pentru un control la 17 sapt si cea pentru mult asteptata ecografie. Timpul a trecut usor si fara probleme. Am facut si o drumetie pe un mini munte :D pe la 16 sapt.
Controlul de la 17 sapt a fost, de fapt, o ecografie din cauza problemelor mele cu mutatiile. Acolo am vazut o putza, dar nu am intrebat nici eu si nici sotul. Doar a masurat circumferinta capului, a stomacului si lungimea femurului. In continuare mai micut asa ca sunt programata la inca o ecografie peste 10 sapt. Am facut si acea ecografie de la 18 sapt care este o morfologie, cea de trimestrul 2. Toate bune si frumoase, ni s-a confirmat putza si mi s-a fixat DPN dupa masuratori, nu dupa UM.
Am mai facut o ecografie in vacanta din Romania si inca vreo 4 la spital. Diferenta de 9 zile s-a pastrat cam la toate ecografiile si de fiecare data am avut alt imaginist, dar imi stiau bine cazul. Nu ii interesau colul sau gradul de maturare al placentei. Mie imi verificau,  in plus fata de masuratori, rezistenta pe artera ombilicala.
Timpul trecea si eu cresteam :)). Tiroida era verificata lunar la medicul de familie (plus tensiunea, greutatea si masurat burta - si mereu imi zicea ca e micuta burta si ca sigur n-o sa am un copil mare - plus ascultat copilul cu aparatul), iar de la 28 sapt mi s-a marit si doza de heparina (automat, fara analize). Singurele analize facute au fost pentru tiroida si cele uzuale gen fier, calciu, etc., nici macar nu am dat cu ochii de un ginecolog.
Undeva pe la 32 sapt am facut cererea la NAV pentru concediu si am mers la munca pana la 37 sapt (dupa termenul dat de ei).
Am avut un hop pe la 33 sapt cand m-a speriat o imaginista ca nu creste ok piticul. La urmatoarea eco mi s-a spus ca asta e ritmul lui si e in parametri. Ultima ecografie a fost la 38 sapt (tot dupa termenul dat de ei) si am profitat de ocazie sa mergem la etajul cu nasteri si sa vedem cum arata si ce trebuie sa fac atunci cand va sosi clipa. M-am interesat de posibilitatea nasterii in apa si am intrebat o moasa de acolo daca e posibil. Mi s-a spus ca daca este libera camera respectiva, se poate (este doar una) si apoi am fost s-o vad: o camera maaaare cu o cada mare in mijloc, un pat (nu din acela ca la ginecolog) si o baie micuta cu dus. Am plecat incantata de acolo.
Tot primeam telefoane de la munca daca am nascut. Parintii asteptau cu sufletul la gura. Faceam pronosticuri cu medicul de familie pentru data nasterii. Prietenii ma trezeau cu sms-urile (bine, a fost o singura data :))) si uite asa am depasit si termenul lor ...

VA URMA NASTEREA

Pentru doritori

duminică, 25 august 2013

Nu am renuntat la blog, dar nu am avut tragere de inima sa mai intru :P. Si sincer, am si uitat ca exista :)).

Trebuie sa lamuresc cateva aspecte legate de emigrarea in Norvegia.
1. Daca nu ai contract, nu sti limba, nu ai o chirie si nu ai niste bani stransi (mai multi pt ca se stie ca e fff scump pentru veniturile din Romania) NU AI CE CAUTA AICI.
Ati citit pana acum destule stiri "pozitive" cu romanii (nu conteaza etnia, roman scrie in acte) de aici, asa ca sa vi "la plezneala" ca poate pica ceva e sinucidere curata.
2. Daca totusi vreti sa va aruncati in valuri fara vesta de salvare, incercati sa invatati limba si sa aflati cat mai multe despre sistemul de aici (se gasesc articole si in engleza). Veniti primavara ca sa puteti bate orasul la picior in cautare de munca.

Eu totusi recomand sa va aventurati dupa ce aveti un contract in mana. BAFTA!!!

Protecting the vulnerable

miercuri, 20 februarie 2013


In continuarea articolului de ieri, vin cu niste informatii de pe un site oficial norvegian: http://www.barneombudet.no/english/. Tot ce urmeaza nu imi apartine.

"Welcome to the English part of the Ombudsman website. We hope you find these pages helpful. Norway was the first country to establish a commissioner, or ombud, with statutory rights to protect children and their rights. Since 1981, the Ombudsman for Children in Norway has worked continuously to improve national and international legislation affecting children's welfare."

childrenswelfare2.jpg
"The Ombudsman’s article about the Norwegian Child Welfare Service, published in The Times of India.

By Reidar Hjermann, Ombudsman for Children, Norway

Norway is a small nation in Northern Europe with five million people spread thinly over a territory a bit larger than the United Kingdom. According to the UN Human Development Index, it is one of the safest and best places in the world to grow up in. What then is the reason for the Norwegian Child Welfare Service (CWS) intervening in some foreign families and, in certain cases, placing children in foster homes?

This question is being hotly debated, both in India and in Norway. Is this a case of an omnipotent state intervening inappropriately in the private sphere, or is it a case of a caring system protecting the most vulnerable of all - children?

In this debate I have criticised the Norwegian ministry of children, equality and social inclusion for being too passive and for providing too little information about the Norwegian child welfare system to the Indian public. Therefore, as an independent ombudsman for children, I will try to give an overview of what child protection in Norway is all about.

Because we now know more about child development and psychology than we used to, both policy and attitudes towards children have changed in the child`s favour in recent decades. Today, all forms of corporal punishment have been abolished in schools, the home or any other place. This is because we know that corporal punishment is harmful to children and affects their relationships with their caretakers in a negative way.

Even though most children in Norway enjoy a safe and secure life in a wealthy country, there are still children who suffer from violence, abuse and neglect in their families. The CWS provides a safety net for children and families at risk. In every municipality there is an office for child protection, and its job is to closely follow up the Child Welfare Act.

The Act states that the CWS shall offer support and guidance to parents who are struggling in bringing up their children. The CWS is also obliged to take children out of their family if it is seriously concerned about the conditions in the home. The CWS can intervene directly in acute situations, but a court decision is needed if a child is to remain under CWS care.

The recent incident in the municipality of Stavanger, where two Indian children were taken under CWS care, has fuelled public debate in India, a debate that seems to be based on a lack of information and serious misunderstandings. The most serious misunderstanding is that hand feeding or having children sleeping in the parent`s bed is sufficient grounds for the CWS to place a child in foster care. The Child Welfare Act sets out clearly that foster care may only be considered in cases where a child has been subject to serious neglect or violence.

I cannot comment further on this specific case, but I can say that while the CWS certainly has considerable potential for improvement, it is a key part of the safety net for children in Norway.

According to both the UN Convention on the Rights of the Child and Norwegian legislation, children of another nationality living in Norway shall enjoy the same protection as Norwegian children. If there were a higher threshold for intervening in foreign families than in Norwegian families, this would amount to discrimination.

While I support Norway's system of child welfare, I frequently make critical remarks, both about the ministry of children, equality and social inclusion and about the CWS itself. The ministry should have been more proactive in this case, and been present in India to provide the Indian public with information about Norwegian standards for child rearing and care, and to explain why foreign children who are abused or neglected in Norway cannot be subject to discrimination.

Unfortunately, the CWS has a poor track record in following up with parents after a decision to place children in an institution or foster care. The CWS should, as routine, inform foreign parents of the decision in a language they fully understand, and provide translations of important documents in order to avoid misunderstandings.

I am also concerned that there seems to be a higher threshold for intervening in families of foreign origin than in Norwegian families, with the result that foreign children enjoy less protection than children with Norwegian parents.

I was in India just a few months ago, and met both children in difficult circumstances and childcare professionals who are working hard to improve children`s rights in the country. The differences between our two countries are many. In our culture, the family is less a private matter, and if children experience neglect they are the responsibility of the whole community. Our goals, however, are the same: a good life for all children.

Norway is also involved in disputes with other countries about child welfare cases. It is about time the ministry of children, equality and inclusion took a proactive role in providing information about how we protect children in this country, and what values form the basis of society in this small nation, which is one of the best countries for children to grow up in.

The writer is ombudsman for children in Norway."

Drepturile copilului

marți, 19 februarie 2013

Nu stiu prea multe despre legislatie, dar acum cateva zile s-a deschis subiectul pe un grup de pe FB din care fac parte si asa am incepu sa ma interesez mai atent.

Asadar, barnevernet (serviciul de protectie a copilului) este responsabila (ca institutie) cu protejarea drepturilor si intereselor copiilor cu o situatie familiala dificila. Institutia urmareste sa se asigure ca copiii primesc o ingrijire adecvata si sa previna ca ei sa fie supusi unui stres extrem atat fizic cat si psihologic.
Principiul de baza care guvernează toate eforturile de a proteja copilul este devotamentul fata de interesul "suprem" al copilului.  

"Parintii trebuie sa aibe un comportament firescu cu proprii copii, nici neglijent, nici prea posesiv, si nicidecum agresiv, mai ales la modul violent. Copii pot fi mustrati discret, nu in public, nu trebuie sa li se faca orice moft, pot fi lasati sa planga uneori pana se linistesc.
E bine sa fie lasati sa se joace singuri uneori (sau cu alti copii), dar niciodata sa nu-i lasati nesupravegheati. Atentie in grija cui ii lasati, sa fie persoane cunoscute si de incredere!
Cred ca nimeni nu vine sa ia copii brusc, decat in cazuri extreme (de violenta, lasati singuri in casa , nesupravegheati pe strada, abuz de alcool, neglijenta familiala), in rest se cheama la consiliere, comunicare, si daca chiar nu ajung cu parintii la un consens, probabil institutiile hotarasc sa ia copii." (Daniel A.)  

"Legea protectiei copilului interzice orice fel de admonestare fizica a copilului: urechiatul, imbrancitul, zgaltaiala si alte "nimicuri" pot duce la deschiderea unei anchete sociale. De aici si pana la plasamentul copilului este drum lung, dar nu-i de dorit a porni pe el."  (Adriana L.)  

"Asta e si atitudinea norvegiana "de fatada", barnevernet isi face datoria, altfel aud povesti cu abuzuri si vad ca si norvegienilor le e frica de barnevern si evita pe cat pot sa ajunga in contact cu ei. Au ajuns un fel de securitate de pe vremuri, zambesti frumos si zici ca ei dar te feresti ca de dracu sa te ia in vizor ... destul de trist as zice." (Cristina K.)  

Barnevernet lucrează pentru a se asigura , ca familiile au cele mai bune conditii posibile pentru ingrijirea copiilor lor. De aici li se trage unora cosmarul vietii.  

(urmeaza povesti care circula "prin viu grai" pe internet, nu stiu care este de fapt adevarata lor poveste)  

1. Un cuplu de indieni care trăiesc în Norvegia au pierdut custodia copiilor lor, după ce asistenţii sociali au considerat că soţii dau dovadă de un “comportament inadecvat”.  
Anurup şi Sagarika Bhattacharya îşi hrăneau copiii cu mâna şi dormeau în aceeaşi cameră cu ei, motiv pentru care autorităţile norvegiene i-au decăzut din drepturile parentale, scrie Daily Mail.
La opt luni de la incident, indienii încă nu şi-au recuperat copiii, băieţelul în vârstă de trei ani şi fetiţa de un an. Disperaţi, ei au cerut ajutorul guvernului indian, care a contactat autorităţile norvegiene.
Asistenţii sociali au luat copiii şi le-au spus indienilor că îi pot vedea doar de două ori pe an, câte o oră de fiecare dată, până când aceştia împlinesc 18 ani.
În ciuda intervenţiei guvernului indian, autorităţile norvegiene refuză să ofere alte explicaţii, scrie Daily Mail.
De altfel, publicaţia notează că protecţia copilului din Norvegia a fost criticată de multe ori în ultima vreme, din cauza “exceselor” din sistem.  

2. Rusoaica Irina Bergset a fost decăzută din drepturile părinteşti de către justiţia din Norvegia. De creşterea copilului se va ocupa fostul ei soţ, pe care Irina îl acuză de manifestarea unui comportament inadecvat faţă de copil. În Rusia Comitetul de anchetă a deschis un dosar penal împotriva fostului soţ.
Când, cu un an în urmă, Irina a început să-l suspecteze pe soţul ei de pedofilie şi a depus o plângere la poliţie, i s-au luat copiii şi au fost daţi unei familii adoptive. Fiul cel mare, care avea cetăţenie rusească, a fost dat mamei lui. Însă lucrurile nu au stat la fel în privinţa celui mic. Mişa în vârstă de 4 ani, cetăţean al Norvegiei, va fi dat în custodia tatălui care este tot norvegian.  

3. Moldoveanu Ciprian Constantin şi Corina Ana-Maria Burcea , soţ şi soţie, au fost arestaţi pentru rele tratamente aplicate minorilor şi trimişi de urgenţă în ţară, iar de trei luni nu mai ştiu nimic despre micuţii lor.
Băiatul lor în vârstă de şapte luni a fost depistat cu piatră la unul dintre rinichi, drept pentru care mama a fost internată cu cei doi copii la o clinică din Drammen. Într-una dintre zile, fetiţa în vârstă de un an şi zece luni făcea gălăgie, iar mama ei a încercat să o potolească cu o palmă la fund.
Momentul a fost însă surprins de medicii clinicii, care au chemat protecţia socială, minorii fiind imediat îndepărtaţi de mamă.
“Pentru o simplă palmă la fund am rămas fără ambii copii. Suntem disperaţi, vrem copiii înapoi şi nimeni nu ne ajută”, a spus îndurerat Ciprian Moldoveanu.  

Asadar, mare grija cum iti cresti si educi copii in Norveia. Ai ajuns aici, atunci ai face bine sa respecti legile!!!

Ne vin intariri

luni, 18 februarie 2013
Dupa cum, sugestiv, spune titlul, ne vin intariri in Norvegia.
Acum cateva saptamani intrebam lumea (putine persoane ce-i drept) daca stie ingineri "metalisti" care vor sa emigreze in Norvegia. De ce intrebam? Simplu: mi se cautau la vremea aia colegi de munca.
Nenea H. mi-a cerut mie si colegului de celula (sa-i dam si un nume, Bruno) sa recomandam oameni pentru angajare. Asta era intr-o vineri dimineata. Vineri la pranz avea primul CV :)), si luni pe al 2-lea (recomandarile mele). Foarte surprins de promptitudine. Pare-se ca inca nu stie cu cine are de-a face :D.
Foarte bine pentru orgoliul nostru a fost ca a cerut recomandari doar de la noi 2 (un roman, me, si un portughez, Bruno).

Doar una din recomandarile mele au fost chemate la interviu (am recomandat cunostinta unei cunostinte si un coleg de facultate, dar jur ca nu am incercat sa bag pe vreunul din ei 2 pe gat). Dane, daca citesti, chiar cred ca o sa-ti vina si tie randul.
De ce doar una? Pentru ca au ei o lege nescrisa, care spune ca nu vor 2 incepatori (nu neaparat in ale meseriei ci in companie), din aceeasi tara, in acelasi timp. Au impresia ca fiind noi isi vor cauta reciproc compania si nu se vor integra usor.

Asadar recomandarea mea si a lui Bruno au fost la interviu si au fost angajati. NU IN ACEEASI ZI, NU VA PANICATI!
Cu ocazia asta am vorbit si eu putina romana cu altcineva decat cu V si L :)). Colegul, Alex, a ramas la noi peste noapte si desi era rupt de oboseala a fost suficient de amabil sa nu ne-o reteze cand nu ne dadeam dusi sa lasam omul sa doarma.
Am sfatuit omul unde sa caute chirii (site-ul si cu ajutorul unui coleg norvegian, chiar si zone din Oslo) si sa nu-l puna ala cu coarne sa scrie in mailuri nationalitatea. Baiat ascultator, Alex, asa a facut si a fost "rugat" sa trimita pe cineva la vizualizarea unui apartament daca el nu se poate deplasa. Am promis ca il ajut si m-am tinut de promisiune. Si uite asa ma trezesc eu miercuri (13, zi cu ghinion, februarie) racita crunt, dar crunt (cu febra, durere de cap, gat si spate, tuse si oaresce raguseala). M-am dus asa la munca si ma contacteaza Alex ca in ziua aia (nu vroia nenea ala in week-end) trebuie vazut un apartament. Lumea ma trimitea acasa ca aratam .... minunat de bine :)). Nu aveam cum: 1. daca ma duceam acasa, nu mai ieseam, si 2. s-a oferit un coleg (cel cu sfaturile despre zonele bune din Oslo) sa ma duca pana la locuinta pentru ca eu nu aveam idee :D.
Bineinteles ca nu avem idee ca o ma abat de la traseul casa-munca, asa ca m-am imbracat in rochita cu tot cu raceala mea. Si uite cum tremuram eu ca un ... fulg :)), prin Oslo, la vreo -10 grade.
Am ajuns acolo, am vazut apartamentul (fain, scumpicel, dar daca el a vrut Oslo, ia Oslo :D).
M-am prezentat, si ca sa fiu sigura ca ma retin oamenii le-am dat cartea de vizita (si sa vada ce si unde lucrez, fazele astea impresioneaza :)))))). Numele le-a ridicat semne de intrebari asa ca prima lor intrebare a fost din ce tara vin ... Ooooops, ce fac acum? Nu pot sa mint, dar daca spun adevarul poate il scot din carti pe coleg. Imi dreg vocea ragusita si raspund: "Romania, dar nu credeti tot ce auziti la stiri. Suntem oameni de treaba". Pun intrebari, ma uit prinprejur, fac complimente si mai fac si cate o gluma :D. La plecare intreb pe cand un raspuns (zilele urmatoare) si mi-au spus ca le-am facut o impresie placuta. Sincer, eu am crezut ca apartamentul o sa fie dat altcuiva. Nu stiu de ce, desi imi doream tare mult sa i-l dea lui (ca sa nu mai fiu nevoita sa bat drumul pana in Oslo), credeam ca e pierdut din start.
Oricum raceala mea a evoluat, dar nu despre asta vreau sa va scriu :D. Ideea este ca a primit apartamentul si ca oricum trebuie sa mai fac un drum :(, sa citesc curentul. Ma bucur ca a fost cu folos deplasarea si totusi sper sa vada cat de lung e drumul pana la munca si sa se mute mai aproape :D. Nu de alta, dar imi e greu sa ajung in Oslo si doar nu crede ca a ajuns aici si scapa de noi :)))).

Urmeaza actele, dar cred ca pot sa-i urez de pe acum: VELKOMMEN TIL NORGE, ALEX!

Din nou la consulat

joi, 17 ianuarie 2013
Ne-am dus azi sa reinnoim pasaportul copilului.


Nu a fost atat de dureros pe cat ma asteptam :)).
Am ajuns la 10:45 (programarea era la 11). Intram intr-o camera mica si rece de la subsol. Dupa "tejghea" nu era nimeni. In geam era o esarfa (pusa strategic sa nu iasa caldura din acea incapere). Pe la 11:50 apare o tanti (acra :))) si ne spune ca mai dureaza ca are de facut pasapoarte pt niste copii mici. OK, oricum nu era inca ora 11, dar ii amintim ca avem programare. Mai apar 2 doamne care aveau de ridicat un pasaport. Stam putin de vb si asa trec vreo 15-20 minute.
Copilul topaie si face galagie. Apare tanti si incerca sa le spuna doamnelor ceva dar nu se auzea de copil. Nici de a naibii nu a luat esarfa din geam sa se auda mai bine. In fine, se duc doamnele in alta parte sa ridice actul si noua ne strecoara un formular pe sub esarfa si pleaca iar. Inainte de asta ne-a intrebat daca avem toate cele: buletine, pasapoarte, certificatele de casatorie si nastere copil si 800nok (cash). Aveam, ca am venit cu toate actele dupa mine (pana si certificatele noastre de nastere).
Se intoarce dupa 5 min si ne ia formularul, banii si buletinul meu PE SUB ESARFA. Ne cheama in alta camera pt poza. Iesim afara, ocolim cladirea si tot la un subsol ajungem. Face copii dupa acte, face poza copilului (in bratele sotului pt ca e greu cu trepiedul si fixatul aparatului la inaltimea lui). Sa sunam in martie sa intrebam daca e gata. In fine, la 11:45 plecam din consulat. Evrika, n-am avut nevoie de ciocolata pt calmarea nervilor :))))
P.s. De data asta mi s-a parut ok portarul (acelasi portar ca data trecuta)

Un an cu FORCE

miercuri, 2 ianuarie 2013

La multi ani!!!!

Exact acum un an am inceput munca pt Force Technology.
Inca nu ii stiu pe toti dupa nume, plus ca unii au venit si altii au plecat.
A fost un an lung, plin si frumos.
Am invatat lucruri noi, am socializat cu colegii la activitatile din afara muncii, am castigat un trofeu :)), ne-am mutat sediul, am vizitat un orasel din Polonia, am dansat cu sefii :D si am primit si o marire de salariu :P.
Dpdv profesional imi doresc ca 2013 sa fie plin de proiecte pe gustul meu :)), iesiri cu colegii, sa-mi pastrez trofeul :)))))si sa mai vizitez o tarisoara in team building. Si normal ca inca o marire de salariu :D.

An nou plin de realizari (pe toate planurile) va doresc.