Ne vin intariri

Dupa cum, sugestiv, spune titlul, ne vin intariri in Norvegia.
Acum cateva saptamani intrebam lumea (putine persoane ce-i drept) daca stie ingineri "metalisti" care vor sa emigreze in Norvegia. De ce intrebam? Simplu: mi se cautau la vremea aia colegi de munca.

Nenea H. mi-a cerut mie si colegului de celula (sa-i dam si un nume, Bruno) sa recomandam oameni pentru angajare. Asta era intr-o vineri dimineata. Vineri la pranz avea primul CV :)), si luni pe al 2-lea (recomandarile mele). Foarte surprins de promptitudine. Pare-se ca inca nu stie cu cine are de-a face :D.
Foarte bine pentru orgoliul nostru a fost ca a cerut recomandari doar de la noi 2 (un roman, me, si un portughez, Bruno).

Doar una din recomandarile mele au fost chemate la interviu (am recomandat cunostinta unei cunostinte si un coleg de facultate, dar jur ca nu am incercat sa bag pe vreunul din ei 2 pe gat). Dane, daca citesti, chiar cred ca o sa-ti vina si tie randul.
De ce doar una? Pentru ca au ei o lege nescrisa, care spune ca nu vor 2 incepatori (nu neaparat in ale meseriei ci in companie), din aceeasi tara, in acelasi timp. Au impresia ca fiind noi isi vor cauta reciproc compania si nu se vor integra usor.

Asadar recomandarea mea si a lui Bruno au fost la interviu si au fost angajati. NU IN ACEEASI ZI, NU VA PANICATI!
Cu ocazia asta am vorbit si eu putina romana cu altcineva decat cu V si L :)). Colegul, Alex, a ramas la noi peste noapte si desi era rupt de oboseala a fost suficient de amabil sa nu ne-o reteze cand nu ne dadeam dusi sa lasam omul sa doarma.
Am sfatuit omul unde sa caute chirii (site-ul si cu ajutorul unui coleg norvegian, chiar si zone din Oslo) si sa nu-l puna ala cu coarne sa scrie in mailuri nationalitatea. Baiat ascultator, Alex, asa a facut si a fost "rugat" sa trimita pe cineva la vizualizarea unui apartament daca el nu se poate deplasa. Am promis ca il ajut si m-am tinut de promisiune. Si uite asa ma trezesc eu miercuri (13, zi cu ghinion, februarie) racita crunt, dar crunt (cu febra, durere de cap, gat si spate, tuse si oaresce raguseala). M-am dus asa la munca si ma contacteaza Alex ca in ziua aia (nu vroia nenea ala in week-end) trebuie vazut un apartament. Lumea ma trimitea acasa ca aratam .... minunat de bine :)). Nu aveam cum: 1. daca ma duceam acasa, nu mai ieseam, si 2. s-a oferit un coleg (cel cu sfaturile despre zonele bune din Oslo) sa ma duca pana la locuinta pentru ca eu nu aveam idee :D.
Bineinteles ca nu avem idee ca o ma abat de la traseul casa-munca, asa ca m-am imbracat in rochita cu tot cu raceala mea. Si uite cum tremuram eu ca un ... fulg :)), prin Oslo, la vreo -10 grade.
Am ajuns acolo, am vazut apartamentul (fain, scumpicel, dar daca el a vrut Oslo, ia Oslo :D).
M-am prezentat, si ca sa fiu sigura ca ma retin oamenii le-am dat cartea de vizita (si sa vada ce si unde lucrez, fazele astea impresioneaza :)))))). Numele le-a ridicat semne de intrebari asa ca prima lor intrebare a fost din ce tara vin ... Ooooops, ce fac acum? Nu pot sa mint, dar daca spun adevarul poate il scot din carti pe coleg. Imi dreg vocea ragusita si raspund: "Romania, dar nu credeti tot ce auziti la stiri. Suntem oameni de treaba". Pun intrebari, ma uit prinprejur, fac complimente si mai fac si cate o gluma :D. La plecare intreb pe cand un raspuns (zilele urmatoare) si mi-au spus ca le-am facut o impresie placuta. Sincer, eu am crezut ca apartamentul o sa fie dat altcuiva. Nu stiu de ce, desi imi doream tare mult sa i-l dea lui (ca sa nu mai fiu nevoita sa bat drumul pana in Oslo), credeam ca e pierdut din start.
Oricum raceala mea a evoluat, dar nu despre asta vreau sa va scriu :D. Ideea este ca a primit apartamentul si ca oricum trebuie sa mai fac un drum :(, sa citesc curentul. Ma bucur ca a fost cu folos deplasarea si totusi sper sa vada cat de lung e drumul pana la munca si sa se mute mai aproape :D. Nu de alta, dar imi e greu sa ajung in Oslo si doar nu crede ca a ajuns aici si scapa de noi :)))).

Urmeaza actele, dar cred ca pot sa-i urez de pe acum: VELKOMMEN TIL NORGE, ALEX!